Un record, de data aceasta de rezistență, a stabilit
jucătorul francez de șah, Dellanay, care în anul 1842 a susținut, la Paris, 137
de partide de șah în 24 de ore. Și cînd te gîndesti că n-a fost vorba de un... simultan!
Anecdoteca de aur
Anecdote, glume, caricaturi, povestiri umoristice culese din publicațiile apărute în epoca de aur a României.
luni, 7 iulie 2014
luni, 30 iunie 2014
Record fratern
Un interesant „record” a stabilit în anul 1930 echipa națională
de fotbal a Greciei: în meciul cu Italia, pe care l-a cîștigat cu scorul de 2:1,
echipa a avut în formația sa cinci jucători cu numele de Adrianopoulos! Nu era
o simplă coincidență, cei cinci jucători fiind... frați.
marți, 17 iunie 2014
Hoțul de bicicletă
Jesse Owens, care nu mai e de mult tînăr, a bătut de curînd
un nou şi original record. Observind, întîmplător, de la fereastră, că cineva
încearcă să-i fure bicicleta din curte, Owens, fără să mai stea pe gînduri, s-a
repezit afară, ca să pună mîna pe hoţ. Acesta însă a prins de veste şi a rupt-o
la fugă, depărtîndu-se considerabil. Acest „handicap” nu l-a impresionat însă
pe celebrul atlet, care îl ajunse curînd pe hoţ şi-l dădu pe mîna poliției. Iată
dar că, după atîţia ani, J. Owens mai stabileşte încă şi azi... „recorduri¨.
sâmbătă, 10 mai 2014
Șahist compozitor
Aţi ştiut că renumitul jucător francez de şah din secolul al
XVIII-lea Francois-Andre Danican Philidor (1726-1795) a fost totodată şi cîntăreţ
şi compozitor? El a compus un număr de 21 de opere, una dintre cele mai
cunoscute fiind „Tom Jones” (1764).
sâmbătă, 3 mai 2014
Amendă fotbalistică
Fotbalul profesionist oferă jucătorilor fel de fel de surprize,
nu totdeauna plăcute. Astfel, clubul de fotbal „Lazio” din Roma (Italia), care
de obicei acordă jucătorilor săi premii şi recompense pentru joc bun, i-a
amendat pe toţi componenţii echipei cu 500.000 de lire italiene, pentru jocul
slab prestat în cadrul campionatului italian.
sâmbătă, 26 aprilie 2014
Meci amical
La o întîlnire „amicală” de fotbal, care a avut loc în Noua
Guinee, arbitrul a fost nevoit să întrerupă meciul chiar în prima repriză,
deoarece pînă în acel moment fuseseră răniţi 12 jucători. Ce s-ar fi întîmplat
oare dacă întîlnirea nu era amicală ? Sau dacă meciul s-ar fi jucat pînă la
capăt?
sâmbătă, 19 aprilie 2014
vineri, 11 aprilie 2014
Traversarea Canalului Mînecii
În anul 1959, traversarea Canalului Mînecii, devenită o
cursă de fond tradiţională, s-a desfăşurat pe o vreme foarte nefavorabilă. Din
această cauză, chiar de la început, 14 concurenţi, speriaţi de valurile mari şi
de ceaţa deasă, au abandonat.
Baschet pe motociclete
În ultimul timp, în R. P. Polonă se bucură de popularitate
un nou sport... „motorizat”: „baschetul pe motociclete”. El se practică pe
terenuri obişnuite de fotbal, de preferinţă pe gazon, cele două panouri cu
inele fiind instalate la capetele terenului, în dosul porţilor. Jucătorii, pe
motociclete, poartă mingea cu ajutorul unor rachete speciale, confecţionate în
aşa fel încît să poată susţine balonul chiar în viteza motocicletei.
vineri, 4 aprilie 2014
Sediul șahiștilor parizieni
Sediul
şahiştilor parizieni era la începutul secolului al XVIII-lea renumita „Cafée de
la Régence”, unde de-a lungul a peste 150 de ani s-au adunat în jurul meselor
de şah numeroşi jucători, printre care şi personalităţi celebre. Aici au jucat
şah Robespièrre, Napoleon Bonaparte, Diderot, J. J. Rousseau, Voltaire, Turgheniev,
marii şahişti Philidor, Paul Murphy, Alex. Petrov şi alţii.
joi, 3 aprilie 2014
De cu toamnă
Dăşchide, dăşchide fereastra
bîntuie-o toamnă tîndăloasă-n oraş
miroase putred a fructe, soarele
plînge mieriu şi abraş
lasă-mă, lasă-n durerile mele
nepăsătoare şi leneşe, aproape uitate
sînt un caic de petrecere în apele verii
înnecat jumătate.
Dăşchide, dăşchide fereastra
Clementino, sau cum te-o fi chemînd
mi-e dor de muzică de gramofoane
şi de vinaţuri fierbînd
o toamnă amară-dulce ni-e dată
pomi dezbrăcaţi ce mai sîntem şi noi
într-o livede prea des plouată
de-atîtea ploi.marți, 25 martie 2014
Requiem
E linişte, domnule Poe
şi pace ca-ntr-un cimitir
s-a îngropat şi ziua asta
iar corbul spune: Hai sictir!
luni, 24 martie 2014
Stirpe întomnate
Oborenii, colentinarii
ce populaţii vechi, aproape dispărute
limbi moarte dezertînd din dicţionare,
cîntece pierdute
luni, 17 martie 2014
Domnişoară-ntîmplătoare
Domnişoară-ntîmplătoare
te cunosc de mult de tot
de cu seară, de cu vară
de pirat şi matelot
erai crudă şi amară
ştiai danțuri și cîntări
domnişoară-ntîmplătoare
şi regină pe-ntîmplări
eu, viteaz şi fără minte
înnotam în stînga ta
ca un fluture bezmetic
jur pe tinereţea mea,
domnişoară-ntîmplătoare.
Însă tu-erai chiar ea.
Nicolae Dan Fruntelată
duminică, 9 martie 2014
sâmbătă, 8 martie 2014
Papă-lapte
N-am văzut în
viaţa mea un om mai nenorocit, o fiinţă căreia să-i plouă zilnic în casă şi căruia
să-i curgă belelele gîrlă ca lui Titel. Mă şi enervez cînd îl văd mereu cu
ochii în lacrimi şi cu glasul plîngăcios.
vineri, 7 martie 2014
joi, 6 martie 2014
miercuri, 5 martie 2014
luni, 3 martie 2014
vineri, 28 februarie 2014
joi, 27 februarie 2014
miercuri, 26 februarie 2014
Oameni celebri, maxime celebre - Conan Doyle
Conan Doyle cunoscutul autor de romane poliţiste, sosi odată la Boston pentru a ţine o conferinţă. La gară opri o birjă, care-l duse la hotel. Cînd se pregătea să plătească birjarului, acesta îl rugă:
— Domnule Doyle, aş renunţa cu plăcere la plata cursei dacă mi-aţi da două bilete pentru conferinţa Dvs.
— Vă dau bilete gratuite pentru întreaga familie, dacă-mi spuneţi cum m-aţi recunoscut?
marți, 25 februarie 2014
Oameni celebri, maxime celebre - Joan Crawford
Actriţa Joan Crawford privea la nişte fotografii care i-au fost făcute de către un fotograf cunoscut. Era vădit nemulţumită...
— Ultimele fotografii pe care mi le-aţi făcut erau cu mult mai bune, zise ea fotografului.
— Da, Miss Crawford, răspunse acesta, cînd aţi fost ultima dată în atelierul meu, eram cu opt ani mai tînăr...luni, 24 februarie 2014
Oameni celebri, maxime celebre - Voltaire
Voltaire şedea odată la masă cu regele.
— Spune-ne o anecdotă, îi ceru regele cam ameţit de băutură.
— Azi sînt prea prost pentru aşa ceva, răspunse Voltaire cam supărat.
Regele se înfurie şi-i zise:
— Ei drăcie, m-ai auzit pe mine vreodată spunînd: „Azi nu pot domni pentru că sînt prea prost”?
— Din nefericire nu Majestate, răspunse Voltaire cu aerul cel mai serios din lume.duminică, 23 februarie 2014
sâmbătă, 22 februarie 2014
vineri, 21 februarie 2014
Oameni celebri, maxime celebre - Toscanini
Una din fiicele lui Toscanini îi reproşa odată că nu s-a ocupat niciodată de educaţia muzicală a copiilor săi, arătîndu-se curioasă să cunoască motivul acestui comportament.
— Draga mea, răspunse neîntrecutul dirijor, în viaţa mea am cunoscut atîţia diletanţi pe care a trebuit să-i ascult, încît ar fi cumplit să-i întîlnesc şi-n propria mea casă...joi, 20 februarie 2014
Oameni celebri, maxime celebre - Twain
În tinereţe, Mark Twain vroia să se angajeze ca elev marinar. Căpitanul vasului la care se adresase se uită cu neîncredere la statura lui firavă şi mormăi:
— Cunoaştem noi! Cine nu-i bun de nimic acasă, pe acela îl trimit părinţii la marină...miercuri, 19 februarie 2014
marți, 18 februarie 2014
luni, 17 februarie 2014
duminică, 16 februarie 2014
Pesta bovină
Zilele trecute nevastă-mea a avut
o uşoară indispoziţie şi, de la sine putere, a luat hotărîrea să nu se mai dea
jos din pat. De fapt, era vorba de un guturai banal, dar cu cine să te
înţelegi! Ah-urile şi of-urile se ţineau lanţ iar treburile casei, plus
îngrijirea copiilor, au căzut toate în spinarea mea. Şi ca şi cum lucrul acesta
nu ar fi fost de-ajuns, în casă s-a pornit un permanent du-te vino, prietene
care ţin s-o vadă ca să-i ureze grabnică însănătoşire, colege de şcoală,
vecine, membre ale asociaţiei de femei din care face şi ea parte. Nu ştiam cum
să mă mai descurc. La servici lucram opt ore, acasă, alte opt... Cum nu aveam
încotro, mă supuneam situaţiei cu stoicism, dar prietenele nevestei mele, ele,
da, într-adevăr nu exasperau.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)