sâmbătă, 8 februarie 2014

Aforisme din Flacăra - partea II

În mîna prostului, creionul devine mitralieră.

 *

În tandreţea ei nemăsurată, prostia nu va lăsa nici un umorist să moară de inaniţie.

*

Sîntem în unanimitate de acord că prostia există. Dar numai în curtea altora.

*

În privinţa proştilor natura e vinovată de două ori: întîi că i-a creat, apoi că nu le-a adus la cunoştinţă.
*

Ce vor fi crezînd oare despre noi catîrii cu priviri mai largi?

*

Fugea după mai mulţi iepuri deodată. Spera că măcar unul să se împiedice

*

Moralistul nu este decît un meseriaş. Pentru că produce pentru altul.

*

Prestigitatorii în materie de scosul castanelor cu mîna altuia nu vor fi niciodată ameninţaţi de inaniţie.

de Vasile Ghica

(Almanah Flacăra 1986)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu